Ingrid Orosz și Anton Mihiș, doctoranzi ai programului de doctorat Filosofie din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, și-au susținut public tezele de doctorat, vineri, 3 iulie 2026, în sala de conferințe a Bibliotecii CUNBM. Ingrid Orosz a susținut teza “Metamorfozele sofisticii clasice. Reconfigurări și perspective contemporane”, o abordare diacronico-sincronică a sofisticii din perspectivă epistemologică și (neo)retorică. Anton Mihiș a susținut teza “Paradigma „Noul adevăr”. Transformarea cunoașterii umane sub influența new media”, o incitantă și extrem de actuală analiză a modului în care noile media influențează și modelează modul în care cumoaștem și provocările cu care se confruntă epistemologia în epoca new media.
Comisia pentru ambele susțineri a fost formată din: Prof.univ.dr.habil. Daiana Felecan (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) – președinte, prof. univ. dr. habil. Dan Gabriel Sâmbotin (UTCN – Centrul Universitar Nord Baia Mare) – coordonator științific, prof.univ.dr. Constantin Stoenescu (Universitatea din București), prof. univ. dr. habil. Ion Corduneanu (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați), cercetător științific II dr. habil. Mihaela Mocanu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași). Comisia a avut, pe lângă micile observații inerente, într-o majoritate covârșitoare, comentarii elogioase pentru ambii doctoranzi și pentru lucrările acestora. În urma deliberărilor, comisia a propus să li se acorde titlul de doctor.
Din sală, au luat cuvântul pentru a-i felicita pe doctoranzi prof. univ. dr. Petru Dunca (cel care a pus bazele specializării de Filosofie – licență și doctorat), prof. univ. dr. Ion Dur (întemeietor, alături de dl. Dunca, al specializării de doctorat la Baia Mare) și dl. Nicolae Bud (fost deputat în Parlamentul României).
Ingrid Orosz este o meritorie absolventă a programului de licență Filosofie din Baia Mare, iar Anton Mihiș este un absolvent de vârf al specializării Jurnalism, tot de la Facultatea de Litere din Baia Mare. Ambii au absolvit și masteratul Drepturile omului din cadrul domeniului Filosofie din Baia Mare. Toate acestea sunt motive în plus pentru care ne mândrim cu rezultatele celor doi. Felicitări, Ingrid! Felicitări, Anton! Mult succes pe mai departe amândurora!
Foto & text: Andrei Alexandru Achim



Leave a comment