Programul Erasmus+ este esențial atât pentru studenți, cărora le oferă experiențe academice și culturale internaționale ce le dezvoltă competențele și deschiderea intelectuală, cât și pentru cadrele didactice, care își pot îmbogăți cercetarea și practica pedagogică prin colaborări, schimb de bune practici și integrarea într-o rețea academică europeană dinamică. Fără îndoială, parteneriatul încheiat între Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), din care face parte și Centrul Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) și Universitatea Tehnică din Darmstadt (landul Hessa, vestul Germania) se înscrie în logica acestui fecund dialog științific și cultural, la care sunt invitați studenții și profesorii ambelor universități să se înscrie prin stagii de bursă Erasmus.
Pentru România este ceva inedit faptul că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are în componența Centrului Universitar Nord din Baia Mare o Facultate de Litere (Faculty of Humanities), care conține mai multe domenii de studii socio-umane (filosofie, științe ale comunicării, asistență socială, studii culturale, arte vizuale, teologie) și filologice (limbă și literatură, limbi moderne aplicate). Însă în Germania ține de normalitate ca universitățile tehnice să aibă în componență și facultăți de humanities în care se studiază filosofie, filologie, limbi străine sau științe ale comunicării și relații publice. Colegii profesori de la Domeniul Filosofie din cadrul Facultății de Humanities a Universității Tehnice din Darmstadt ne-au împărtășit câteva gânduri referitoare la istoria și rolul socio-umanelor în contextul învățământului superior tehnic.
În Germania au existat câteva universități tehnice care ofereau studii de filosofie și socio-umane încă din secolul al XIX-lea. Universitățile tehnice au urmărit să obțină paritatea cu universitățile generale, ca să nu fie considerate doar niște școli postliceale de meserii, de aceea, de-a lungul timpului, multe au introdus un curriculum de științe umaniste obligatorii și pentru viitorii ingineri. În cultura universitară germană, conform principiilor trasate de Wilhelm von Humboldt, universitatea nu e gândită doar ca o școală de competențe și meserii, ci ca un spațiu de formare intelectuală integrală, deopotrivă umanistă și științifică. De aceea, inginerul nu e doar un „operator de tehnică”, ci un actor cultural, social și moral.
Lucrurile au luat o nouă formă după cel de-al Doilea Război Mondial, când Aliații au inițiat mai multe reforme universitare, printre care obligativitatea introducerii studiului filosofiei și fondarea unor facultăți de socio-umane în cadrul universităților tehnice existente sau nou înființate. Hotărârea din 1946 a fost motivată astfel: „În spiritul unei formări universale (Bildung), științele umaniste devin de acum înainte parte integrantă a universității orientate spre tehnică și cercetare. O educație umanistă trebuie să împiedice ca studenții din domeniul ingineriei și al științelor tehnice să devină din nou receptivi la abuzul militarist al disciplinelor lor” – citat din prezentarea Universității Tehnice din Berlin (link1 și link 2). A se vedea și articolul „Technological Responsability and Humanities: The University of Karlsruhe” (link).
Astfel, în urma dramei Celui de-al Doilea Război Mondial, studiul filosofiei – fie ca simplu curs introductiv oferit tuturor studenților, de la toate specializările, fie ca program de studiu de sine stătător (licență) – a devenit un „garant al democrației” și al „exercițiului responsabilității”. Lecția învățată de Germania în urma dictaturilor secolului XX este aceea că o rațiune pur instrumentală, fără reflecție etică și filosofică, poate deveni criminală. Și astăzi, în epoca avansului inteligenței artificiale, o tehnică extrem de performantă și nelimitată în posibilități, dacă nu este însoțită de o reflecție filosofică profundă asupra implicațiilor ei, poate reprezenta un risc pentru civilizație și un pericol pentru existența omului. În schimb, cu ajutorul reflecției filosofice, ea poate fi integrată într-o cultură amplă care caută cu adevărat să înțeleagă ce este binele pentru om, astfel încât să aducă beneficii reale umanității pe termen lung. Întrebarea asupra scopului și modului în care este utilizată tehnologia este cea care punctează rolul de căpătâi al filosofiei în cadrul universităților tehnice care își asumă misiunea de a preda știința și de a dezvolta tehnologia sub imperativul responsabilității față de om.
UTCN – universitate cu 12 facultăți, 9 la Cluj-Napoca și 3 la Baia Mare, care oferă 219 programe de studiu (licență, masterat, doctorat) atât în domeniile tehnice, cât și umaniste – din cadrul căreia face parte și Domeniul Filosofie de la Baia Mare, se înscrie și ea în această prestigioasă tradiție, care promovează o educație integrală, din care fac parte 20 de universități tehnice germane, precum TU Darmstadt, University of Technology Nuremberg, TU Berlin, TU Dresden, RWTH Aachen, TU Braunschweig, Leibniz Universität Hannover, Karlsruher Institut für Technologie (KIT), TU München (TUM), TU Hamburg, TU Chemnitz, TU Dortmund. În lume, cele mai celebre sunt Massachusetts Institute of Technology (MIT), Texas Tech University, ETH Zurich, Delft University of Technology, KTH Royal Institute of Technology (Stockholm), Hong Kong University of Science and Technology sau Nanyang Technological University of Singapore. Toate aceste universități au domenii de filosofie de sine stătătoare și oferă linii complete de studiu al filosofiei. În România, dintre universitățile tehnice, doar Politehnica București mai are un Departament de Științe Socio-Umane, care oferă cursuri de filosofie, logică și etică studenților din întreaga universitate, nu însă și o linie specializată de studiu (licență în filosofie). Momentan, la noi în țară, doar UTCN are o structură similară universităților internaționale de sus, oferind o gamă amplă de specializări tehnice și umaniste.
Sistemul universitar german este un model de excelență în predare, cercetare și educare, de la care putem învăța și noi multe. Ar fi frumos ca și comunitatea academică din România să înțeleagă rolul filosofiei și studiilor umaniste în formarea unor cetățeni responsabili, indiferent de specializarea lor, și toate universitățile să ofere studenților măcar cursuri introductive în filosofie și gândire critică (așa cum se întâmplă la toate marile universități din lume, indiferent de profil), iar disciplina „etică și integritate academică”, care este prevăzută pretutindeni în programa de studiu, chiar să fie respectată și predată de profesori specialiști în domeniu.
lect. dr. Dan Siserman
UPDATE INFO pentru studenții UTCN de la BAIA MARE: Erasmus+ Info Point | Descoperă oportunitățile care îți pot schimba parcursul academic! UTCN te invită la o serie de întâlniri dedicate programului Erasmus+, unde vei afla tot ce trebuie să știi despre mobilități, experiențe internaționale și pașii concreți pentru a studia în străinătate.
- Facultatea de Litere – 3 martie 2026
- Facultatea de Inginerie – 5 martie 2026
- Facultatea de Științe – 11 martie 2026
- 09:00 – 15:00 – în fiecare pauză!
Dacă te-ai gândit vreodată cum ar fi să studiezi într-o altă țară, să îți lărgești orizonturile și să faci parte dintr-o rețea europeană, acum este momentul să afli cum poți face asta concret. Pentru detalii suplimentare: diana.achim@campus.utcluj.ro




Leave a comment