În anul universitar 2025-2026, Filosofia de la Baia Mare va împlini 25 de ani de existență, fapt care va prilejui mai multe evenimente speciale dedicate studenților, activități științifice în domeniu și vor fi invitate mai multe personalități de renume.
Domeniul Filosofie de la Baia Mare s-a dovedit de-a lungul celor 25 de ani a fi un reper al educației și culturii din Nord-Vestul României, cu sute de absolvenți care activează cu succes în diverse domenii, în întreaga lume, și de care suntem foarte mândri. Într-o lume în continuă schimbare, dar bazată pe informație, cunoaștere și comunicare, absolvenții de filosofie au calea deschisă spre orice profesie de viitor în care primează inteligența, abilitățile de comunicare și creativitatea. Vă prezentăm în continuare câteva mărturi și pledoarii pentru filosofie a absolvenților noștri de studii de licență în filosofie:
DANA BUZURA-GAGNIUC – dr. în filosofie, Manager al Revistei de Cultură „Nord Literar”:
Filosofia mi-a rânduit viața și gândurile, mi-a limpezit perspectivele în vremuri atât de tulburi, în care sistemele de valori sunt torsionate și bulversate, iar deruta axiologică face parte din cotidian. După ce am experimentat presa, comunicarea și antropologia, un doctorat în filosofie venea ca un pas firesc pentru parcursul meu profesional. Existența Școlii Doctorale de Filosofie din Baia Mare a fost o șansă pe care am valorificat-o, bazându-mă pe argumentul calității umane și academice a universitarilor care au construit acest edificiu: prof. univ. dr. Petru Dunca, prof. univ. dr. Ion Dur, prof. univ. dr. Teodor Vidam. A fost o integrare firească în splendida familie a „Filosofiei” băimărene, dimpreună cu oameni pe care-i știam de-o viață, precum și cu oameni pe care i-am cunoscut ca doctorand, pe care i-am citit și i-am ascultat. Parcursul meu doctoral a fost un drum cu de toate: de la sentimente contradictorii, la certitudini; de la spaime, la fericire. Fiind ani buni aproape de excepționalii universitari ai Facultății de Filosofie a Centrului Universitar Nord a Universității Tehnice din Cluj Napoca, mi s-a desăvârșit convingerea că instituțiile se construiesc cu oameni, cu acei oameni care reușesc să coaguleze în jurul lor idei, preocupări, proiecte, vise și energie. Multă energie. Filosofia a închis un cerc, a pus o etichetă, a dat o tușă decisivă preocupărilor mele, dar a și deschis atâtea ferestre. Datorită ei, am avut curajul de a colabora cu reviste de prestigiu din țară și din străinătate, de a-mi depăși limitele în cunoaștere și în căutare, în scris, în exprimare, de a cunoaște oameni. Pregătirea mea filosofică a contat mult în deschiderea spre lumea literară în care activez acum. Pe de altă parte, relaționarea excelentă cu corpul academic de la „Filosofia” băimăreană s-a concretizat în parteneriate și proiecte educaționale cu Revista de Cultură „Nord Literar”, instituție care promovează valorile culturale ale acestui spațiu.
IOANA GRAD – dr. în filosofie, vicepreședinte și purtător de cuvânt al TNL Maramureș, consilier în cadrul Ministerului Educației în perioada decembrie 2022 – dececembrie 2024
De la licență până la doctorat, pentru mine, domeniul Filosofie a stat la baza unei cariere profesionale orientate spre educație și implicare civică. Această specializare nu mi-a oferit doar cunoștințe, ci și un mod de a fi în lume. Filosofia m-a învățat să nu iau nimic de-a gata, ci să pun întrebări, să caut argumente, să disting între opinii și dovezi. M-a învățat să privesc lumea cu luciditate, să devin mai empatică, să mă îndoiesc de orice și să fiu mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Toate acestea m-au ajutat la fiecare pas profesional pe care l-am făcut. De la proiecte de și pentru tineret până la politici publice și contribuții legislative, am dus cu mine exercițiul gândirii critice și al dialogului. Consider că, înainte de a schimba lumea, avem responsabilitatea de a o înțelege. Sunt mândră că rădăcinile mele profesionale se află aici, la specializarea Filosofie de la Baia Mare. Și pentru că am menționat „dialogul”, închei cu două întrebări: Poți construi un viitor fără să înțelegi trecutul și prezentul? Dacă lumea s-ar sfârși mâine, ce idee ai salva?
MONICA MARE – dr. în filosofie, managerul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș:
Mi-am dorit un doctorat în filosofie dintr-o nevoie personală de a înțelege mai profund sensul experiențelor umane și de a pune ordine în întrebările care m-au însoțit mereu. Filosofia mi-a oferit instrumentele pentru a gândi clar, critic și cu sens.
IOAN DORU DĂNCUȘ – Primarul Municipiului Baia Mare:
Pentru mine, dubla specializare Filosofie-Jurnalism, pe care am absolvit-o în 2003, a fost o reală oportunitate de a-mi construi un drum spre viața publică. A fost mai mult decât o alegere academică. A fost o rampă de lansare. Comunicarea clară, mesajul bine formulat, puterea cuvântului, toate acestea le-am deprins în anii de studiu. Mă bucur că am făcut parte din prima promoție și că această specializare a oferit, în cei peste 20 de ani, multor tineri, ca și mie, de altfel, instrumentele necesare pentru a înțelege și influența în mod pozitiv societatea. Le sunt recunoscător profesorilor noștri, adevărați mentori care ne-au provocat să gândim critic, să ne exprimăm liber și să avem curajul opiniilor argumentate. Prin dăruirea și profesionalismul lor, această specializare a prins rădăcini și a rezistat în timp. Mă mândresc cu faptul că sunt absolvent al acestei specializări și că valorile transmise atunci continuă să mă ghideze și astăzi. Într-o societate tot mai dominată de zgomot informațional și superficialitate, încurajez tinerii să urmeze astfel de specializări, care cultivă gândirea profundă, responsabilitatea cuvântului și curajul de a pune întrebări.
ANDREI ALEXANDRU ACHIM – lector dr. la catedra de Filosofie a Facultății de Litere UTCN-CUNBM:
Am terminat Filosofie-Jurnalism în 2004 în Baia Mare, în a doua promoție a acestei specializări și sunt mândru că fac parte dintr-o, deja, tradiție de un sfert de secol de studii filosofice moderne în acest mic (dar inimos) oraș de pe malurile Săsarului. Filosofia băimăreană este un bun argument în favoarea ideii că se poate face filosofie oriunde, dacă îți iei răgaz și ești dispus să investești timp și atenție în aceasta. Pe mine, filosofia m-a făcut un om mai bun, mi-a folosit atât profesional, cât și personal. Mai mult, face parte indisolubilă din ceea ce sunt, nu e doar un costum pe care-l dai jos la finalul unei zile încărcate. Dacă o lași să te schimbe, filosofia te poate ajuta să gândești mai bine, să argumentezi mai bine, să fii mai rezistent la dezinformare și manipulare, să sesizezi esențialul într-un noian de date, să analizezi orice și pe oricine (inclusiv pe tine însuți/însăți) ș.a., abilități foarte utile, de altfel, în vremurile pe care le trăim.
VICTOR IOAN CHIRA – profesor dr. de discipline socio-umane la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare:
Dragi tineri care vă întrebați „Ce să aleg?”La capătul unei călătorii prin meandrele gândirii și ale întrebării continue, mă uit înapoi cu recunoștință și încredere. Filosofia nu mi-a oferit doar răspunsuri, ci curajul de a pune întrebări care contează cu adevărat. M-a învățat să privesc lumea cu o luciditate care inspiră libertate și o profunzime care aduce liniște. Unii spun că filosofia nu oferă „soluții practice”. Poate. Dar oferă ceva mai rar: claritate, sens și o busolă interioară. Într-o lume care schimbă direcția cu fiecare algoritm nou, a gândi limpede devine o formă de rezistență și, de ce nu, o necesitate. Am descoperit că logos-ul nu e doar discurs, ci instrument de anatomie a realității. Fiecare text de la Platon la Foucault a fost o botezare în tainele gândirii. Și asta, dragi mei, e putere pe care nici un algoritm nu o poate replica. Dacă întrebările tale nu-și găsesc locul în conversațiile de zi cu zi sau dacă ți se pare că există „ceva mai mult” dincolo de ceea ce vedem… atunci, poate, filosofia te caută deja. Contrar credinței populare, filosofia nu e despre a fugi de lume, ci despre a învăța s-o vezi cu ochi limpezi. Și poate, cu un zâmbet ironic.
DAN CARPOV – consilier superior; purtător de cuvânt al Municipiului Baia Mare:
Sunt un absolvent de filosofie, promoția de acum 21 de ani, prima din multe și vreau să vă spun că decizia de a studia filosofia a fost una dintre cele mai bune alegeri din viața mea. Poate că în societatea de azi, dominată de tehnologie și specializări rapide, filosofia nu pare prima opțiune „practică” de carieră. Dar lăsați-mă să vă spun de ce este mai relevantă ca oricând. Filosofia nu este doar despre citit cărți vechi și dezbateri abstracte. Este despre a învăța să gândești critic, să pui întrebări profunde și să înțelegi lumea dintr-o perspectivă cu totul nouă. Vă va oferi instrumente intelectuale esențiale, indiferent de calea pe care o veți alege în viață. Iată câteva dintre cele mai mari daruri pe care mi le-a oferit studiul filosofiei: claritate în gândire, abilități de comunicare, reziliență intelectuală, o perspectivă mai largă, întrucât Filosofia te scoate din tiparele de gândire obișnuite și te ajută să vezi conexiuni între domenii aparent diferite. Poate vă întrebați: „Dar ce voi face cu o diplomă în filosofie?” Răspunsul este: aproape orice. Absolvenții de filosofie ajung în cele mai diverse domenii: avocați, jurnaliști, funcționari publici, manageri, antreprenori, profesori, consultanți, analiști politici și chiar programatori. De ce? Pentru că abilitățile pe care le dezvolți studiind filosofia sunt extrem de căutate pe piața muncii: gândire analitică, rezolvare de probleme, creativitate, etică și o înțelegere profundă a lumii. Așadar, dacă sunteți curioși, dacă vă place să puneți întrebări și să explorați idei, dacă vreți să vă dezvoltați o minte ageră și o gândire profundă, nu ezitați! Alegeți filosofia! Nu doar că vă va îmbogăți viața personală, dar vă va pregăti și pentru un viitor plin de posibilități.
MELINDA-LILIANA KISS – profesoară de discipline socio-umane la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare:
Sunt absolventă a specializării Filosofie promoția 2017 din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, iar acum urmez programul de studii doctorale de filosofie din cadrul aceleiași instituții. Pot să spun pentru început faptul că niciodată nu mi-a trecut prin minte că voi putea urma această specializare în momentul absolvirii liceului. M-am înscris din dorința de a vedea cu ochii mei de ce un prieten de familie s-a îndrăgostit de filosofie. Am terminat un liceu cu profil matematică, nu am avut tangența cu filosofia în liceu și nici nu știam ce înseamnă. Citisem despre filosofi prin treacăt în liceu datorită pasiunii mele de a lectura orice carte se găsește pe rafturile bibliotecii însă nu știam pe atunci că voi ajunge să îmbrățișez filosofia, să doresc să aflu cât mai multe despre aceasta dar și să o practic prin intermediul job-ului pe care îl am datorită acestei specializări. Sunt absolventă de masterat în cadrul aceleiași Universități, specializarea Drepturile Omului iar din momentul finalizării acestui program am devenit angajată în sistemul educațional preuniversitar, mai exact profesor în învățământul liceal. Oportunitatea aceasta o am datorită absolvirii specializării Filosofie – după finalizarea licenței am fost profesor de gimnaziu, predând disciplina educație socială la nivelul gimnazial. Odată cu absolvirea masteratului menționat cât și a modulului pedagogic se deschide oportunitatea de a putea preda la nivel liceal, iar dintre disciplinele studiate la Filosofie multe dintre ele se regăsesc în catedra de predare la liceu. Oportunitățile pe care ți le oferă această specializare sunt diverse și multiple. Datorită disciplinelor studiate care sunt diverse poți să își dezvolți gândirea astfel încât să înțelegi mult mai bine lumea în care trăiești și să analizezi deopotrivă toate aspectele ce se ivesc. Spirit analitic, critic și deschiderea minții sunt doar câteva aspecte ce le dobândești odată cu finalizarea specializării Filosofie. Și nu, studiind filosofia nu înseamnă o pierdere a credinței, ci dimpotrivă, o deschidere și o apropiere mai mare către ceea ce numim… Divinitate. Pentru mine, dorința în urma absolvirii acestei specializări a fost aceea de a fi un impact pozitiv asupra generațiilor viitoare, de a planta sâmburele îndoielii, a cugetării și a analizei proprii dar și a lumii înconjurătoare.
PAUL TULICI – inginer IT-ist și autor a mai multor cărți:
Acum mai bine de 10 ani am studiat filosofia în mediul universitar. După absolvire vei afla că studiul a reprezentat o introducere succintă a acestei discipline milenare. La Facultatea de la Baia Mare am avut parte de profesori dedicați, proferori cărora le face plăcere să parcurgă alături de tine istoria filosofiei prin cursuri și semninarii. Depinde doar de seriozitatea cu care studiezi și dedicarea ta ca tânăr student. Formarea unei minime culturi filosofice, stăpânirea aparatului conceptual sunt premisele de la care pleci pentru a ajunge la a gândi marile teme filosofice cu mintea ta, la a-ți forma o atitudine critică, riguroasă și autonomă. Pornind de la studiul filosofiei ajungi să te înțelegi mai corect, eliminând prejudecăți, impresiile despre lumea ce te înconjoară vor deveni tot mai clare; iar studiul, reflecția și actiunea autonomă vor deveni cu timpul a doua ta natură. Asta depinde de tine în foarte mare măsură, căci persoane care să te îndrume vei întâlni la Facultatea de Litere din Baia Mare, domeniul Filosofie.
VLAD VASILE ANDREICA – profesor dr. de discipline socio-umane la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare:
De ce filosofia? Studierea filosofiei oferă numeroase avantaje precum: dezvoltarea gândirii critice (evaluarea corectă a argumentelor primite și atenție sporită în construcția propriilor argumente sau contraargumente); dezvoltarea gândirii creative (sporirea imaginației); dezboltarea unui set de competențe în comunicare (putem să gândim mai clar, să formulăm idei clare și să le legăm cu ușurință unele de altele); Posibilitatea de a ne adapta mai repede și de a empatiza mai ușor cu cei din jurul nostru atunci când suntem nevoiți să navigăm printre oportunități; Posibilitatea de a ne cunoaște mai bine întrucât ajungem să punem întrebări existențiale nu pentru a obține mereu răspunsuri sigure, ci pentru a remodela adecvat propriul tablou al lumii.
COSMIN MESAROȘ – Director Direcția Relații Internaționale și Comunicare, Primăria Municipiului Baia Mare:
Privind în urmă, pot spune că formarea mea intelectuală și profesională a fost profund influențată de anii petrecuți în cadrul facultății de filosofie din Baia Mare. Această alegere, aparent idealistă, s-a dovedit a fi una fundamentală pentru evoluția mea ulterioară, oferindu-mi instrumentele necesare pentru a gândi critic, a evalua complexitatea lumii în mod lucid și a lua decizii cu sens într-un mediu profesional tot mai dinamic și provocator. Parcursul meu profesional — de la funcții publice la nivel județean și național, până la rolul actual de director al Direcției Relații Internaționale și Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare — a fost în permanență susținut de o structură mentală și etică solidă, consolidată prin studiul filosofiei. Filosofia nu oferă doar răspunsuri, ci mai ales întrebările esențiale. Ea dezvoltă discernământul, rigoarea și libertatea interioară — trăsături extrem de utile în orice carieră și în orice etapă a vieții. Vă încurajez, așadar, să priviți cu încredere spre viitor și să alegeți un drum care nu doar „se potrivește” unei profesii, ci care vă ajută să deveniți oameni deplini. Facultatea de Filosofie din Baia Mare este un astfel de drum. Îndrăzniți să gândiți liber! Îndrăzniți să deveniți voi înșivă!
Acestea sunt cuvintele doar a câtorva dintre absolvenții studiilor de licență în filosofie. Sunt însă sute de alți absolvenți cu care învățământul superior băimărean se poate lăuda în întreaga lume, în toate domeniile. Acestei comunități filosofice băimărene i se adaugă și absolvenții masteratului în Drepturile Omului și absolvenții studiilor de doctorat în Filosofie, despre care vom vorbi într-un alt material.
Scurt istoric al Filosofiei de la Baia Mare
Specializarea Filosofie a fost înfiițată în anul universitar 1999-2000, de către prof. univ. dr. emerit Petru Dunca, în cadrul Universității de Nord din Baia Mare. În primii ani a funcționat ca dublă specializare Filosofie-Jurnalism. Masteratul în Drepturile Omului, domeniul Filosofie, a fost fondat tot de prof. univ. dr. emerit Petru Dunca pentru a veni în întâmpinarea tuturor absolvenților de filosofie, drept sau asistență socială dornici să-și aprofundeze cunoștințele prin ciclul II de studii. Începând cu anul 2007, specializarea licență în Filosofie și masteratul în Drepturile Omului (domeniul Filosofie) s-au îmbogățit și cu o școală doctorală acreditată de Filosofie, înființată de prof. univ. emerit dr. Petru Dunca alături de prof. univ. dr. Ion Dur și prof. univ. dr. Teodor Vidam. Actualmente este una dintre cele cinci școli doctorale de filosofie active în România și funcționează în cadrul UTCN alături de alte 17 domenii de doctorat.
În anul 2012, Universitatea Tehnică și Universitatea de Nord au fuzionat, astfel că Filosofia, alături de celelalte catedre ale Facultății de Litere din Baia Mare, a devenit și ea parte a marii familii UTCN. Suntem mândri că Filosofia face parte din cadrul Universității Tehnice (UTCN), una dintre cele mai mari și bine cotate universități din România (top 10), o instituție înființată în 1948, care promovează inovația tehnică și cercetarea umanistă, asemenea marilor universități americane. UTCN are în structura sa 12 facultăți grupate în două centre universitare: 9 la Cluj-Napoca și 3 la Baia Mare – cele mai mari și dinamice orașe din nord-vestul țării – plus extensii la Alba Iulia, Bistrița, Zalău și Satu Mare. Cele două centre își desfășoară activitatea într-o strânsă legătură academică și instituțională, oferind un total de 219 programe de studii de licență și masterat atât în domeniile tehnice (arhitectură, construcții, informatică, inginerie, și multe altele) cât și în domeniile umaniste (filosofie, jurnalism, științe ale educației, arte plastice, limbi moderne aplicate, etc). În cele două centre universitare ale Universității Tehnice sunt înmatriculați aproximativ 21.000 de studenti și 925 cadre didactice. De asemenea, UTCN întreține peste 400 de acorduri interuniversitare și internaționale, multiple parteneriate Erasmus+ și una dintre cele 9 instituții membre a prestigioasei European University of Technology (EUt+). Programele specializării Filosofie se desfășoară în cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM).
În toți cei 25 de ani, Domeniul de studii universitare de Filosofie de la Baia Mare a obținut acreditarea cu calificativul „grad de încredere ridicat” (maxim), potrivit evaluării Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul.




Leave a comment